Manastirea Calaraseuca
Manastirea Calaraseuca este una din cele mai frumoase mănăstiri din Basarabia cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Istoria manastirii incepe cu multe sute de ani in urma, cam pe la 1648. Initial a fost o biserica din lemn, apoi boierul Marco Donici de la Movilău o reconstruieste din piatra.
Istoria manastirii se impleteste cu istoria neamului romanesc, caci in 1853, generalul Nicolae Cerchez, cu sprijinul principesei Elena Cantacuzino, construieşte din lemn biserica „Sfântul Ierarh Mitrofan de Voronej”.
Asezamantul monahal se afla intr-un peisaj cu totul iesit din comun, ca frumusete si puritate spirituala. Cum era si de asteptat, nici drumulacestei manastiri nu a fost unul lin, pe drumurile istoriei recente, astfel in 1961, autorităţile comuniste decid închiderea mănăstirii.
Biserica de iarnă este transformată în club, iar cea de vară – în depozit. Astfel acest sfant lacas a trebuit sa astepte venirea anului 1991, cand Manastirea Calaraseuca redevine asezamant sfant.
In jurul manastirii au aparut numeroase izvoare, care precum spun multi pelerini, sunt facatoare de minuni, efectul lor tamaduitor fiind des pomenit de cei ce au trecut pe aici.
In afara de aspectul monahal al locurilor, aici se gasesc multe peşteri şi grote în care trăiesc lilieci sau vulturi. Totodată, aici poti admira natura, deoarece poti intalni mai multe specii de plante rare.