Medicina si bormasina

De cateva saptamani se tot scrie prin diferite publicatii si la posturile de televiziune despre filmuletul bomba de pe Youtube, in care este filmat un grup de medici de la spitalul orasenesc pentru copii „Valentin Ignatenco” din Chisinau. Initial, desi te ingrozesc scenele din filmulet (de altfel ma indoiesc ca ar fi altfel reactia de la orice alta scena de operatie, chiar daca s-ar efectua si cu bormasina medicala) am hotarat sa nu scriem la aceasta tema pe site nostru deoarece nu avem pregatirea medicala si nu ni se pare corect sa discutam un subiect, despre care nu stim prea multe.

Insa saptamana aceasta s-a adresat la noi o mama, din spusele careia am inteles ca nu a putut ajunge la alte publicatii, cunoaste situatia din acest spital din experienta proprie si vrea neaparat sa-si faca publica povestea, inclusiv este dispusa sa vorbeasca si cu orice oficial interesat despre acest subiect, dar in publicatie doreste sa-si pastreze anonimatul numai pentru asi proteja copilul, care a avut de suferit destul din cauza traumelor si ca orice mama doreste sa-si apere copilul de orice publicitate negativa.
Mai jos publicam integral destainuirea unei mame despre experientele traite in spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco” din Chisinau de-a lungul multor ani.

„Sunt o mama oarecare din Chisinau. Copilul meu s-a nascut cu „Boala oaselor fragile – osteogeneza imperfecta”, boala ce duce la fracturarea oaselor mult mai des decat la copiii fara aceasta problema, despre care nu aveam nici o idee.
La varsta de doi anisori si jumatate copilul meu la joaca a cazut si si-a fracturat femurul. Eu desi eram ingrozita de piciorul imediat scurtat in jumatate de la contractia muschilor, si de suferinta copilului, care aproape lesinase de durere, am gasit puterea pe care o are o mama, cand puiul ei are nevoie de ajutor. Primul lucru ce am facut i-am administrat o injectie cu analgezic, apoi i-am fixat piciorul cu o atela (o crosa de la hochei, prima ce mi s-a parut potrivita) de la sold pana la talpa si numai dupa asta am chemat urgenta. Cand a venit doctorul de la urgenta primul lucru pe care l-a facut a vrut sa-i desfaca bandajul de la atela, ca sa vada el ce fractura are. Eu i-am aratat cealalta crosa de la hochei si i-am zis, daca nu ne transporta imediat la spital pentru radiografie si ajutor ii fac dumnealui aplicatie cu ea.
M-a ascultat si am plecat spre spitalul „V. Ignatenco”. Aici am avut „onoarea” de al cunoaste pe seful de la internare. Dupa ce a fumat, s-a plimbat dintr-un cabinet in altul, ne-a poftit si pe noi in cabinetul medical de urgenta. Va puteti inchipui spaima unui copil coplesit de durere, invadat de lume straina, probabil mai trecuse deja si efectul analgezicului, caci clar a inceput sa planga cand s-a apropiat medicul de el si a inceput sa-l pipaie la piciorul fracturat. Atunci „doctorul” ii zice: – Ce plangi ma, cap de gasca? Aici trebuie sa spun, ca am ramas si eu trasnita de raspunsul copilului meu. El i-a zis: – Tu esti cap de gasca, eu sunt S……!
Nu cred ca felul „doctorului” de a fi era ca sa sustraga atentia copilului de la durere, deoarece de-a lungul anilor am tot avut intalniri de nevoie cu aceasta persoana (nu o sa dezvalui numele numai de dragul familiei dumnealui) si nu am vazut decat indiferenta totala fata de suferinta copiilor si a parintilor indurerati. Am vazut cu ochii mei cand a pus ghips la un copil de doi ani pe piciorul sanatos in loc de cel fracturat, pe copilul meu cu alta ocazie la trimis inapoi acasa cu o fractura de sold, care trebuia instantaneu operata. O sa revin la aceasta operatie in poveste mai tarziu.
Deci dupa multele asteptari si chinuri am fost transferati in sectia traumatologie si ortopedie, in care pe atunci era alt „doctor”. L-au luat pe copilul meu in sala de proceduri din sectie, eu am ramas la usa in coridor. De aceasta data lesinam eu de la strigatele de cosmar ale copilului meu. Cat nu am rugat sa-mi dea voie sa stau langa el, sa-l tin de manuta, ca macar sa nu fie asa speriat, clar ca nu mi-au permis si nu numai din cauza ca nu e voie, cel mai important era sa nu vad ce se face acolo.
Despre ce si cum lucrau unii asa zisii doctori am aflat luni bune si ani buni mai tarziu. Deci, copilului i s-a bortelit piciorul mai sus de genunchi cu acea bormasina, de care se tot vorbeste acum peste tot fara sa-i fie administrat vre-un anestezic sau cel putin analgezic si fara sa fie cumva protejat de imaginea aceasta ingrozitoare cu niste oameni straini, care cu un aparat care suna ingrozitor ii fac asa durere. Dupa acesta procedura oribila, copilul a fost instalat in pat nemiscat cu o greutate legata de picior pe perioada de o luna pentru extenzie. Se intampla acest lucru in anul 1990. S-au facut incercari mari sa nu mi se permita sa stau cu copilul – fara rezultat. Nu l-am parasit nici pe o clipa, am dormit pe jos, pe scaun cum s-a putut, caci nu se ofera nici o conditie pentru mama, dar in felul acesta am facut posibil ca copilul sa treaca cumva mai usor peste aceasta grea incercare.
Imediat dupa ce i s-a scos acea spita din genunchi i s-a aplicat ghips pana la brau si am mers acasa. In acea perioada tocmai schimbau usile la blocul casei in care locuiam. De ce copilul meu striga in gura mare si incepea teribil sa planga cand vedea muncitorii care se plimbau cu o bormasina mare in mana pentru a gauri peretii si instala usile de fier am inteles cand i s-a scos ghipsul si am facut cunostinta cu personalul din sectie. Atunci am aflat ca copilului meu nu i s-a administrat nici anestezic cum era cazul, nici macar analgezic si nici nu a fost protegat de imagine cand ii borteleau piciorul si deoarece nu au nimerit de prima data unde trebuie i l-au mai gaurit odata. Plus am aflat de la personal ca ” asa zisul doctor” de atunci spunea un banc, ca el trateaza cu „CRICAIN”, adica o aberatie de la cuvantul rusesc „criciati” ceea ce inseamna a striga.
Dupa ce i s-a scos ghipsul am mai aflat si ca copilului i s-a intins piciorul mai mult decat era nevoie, acum avea piciorul fracturat mai lung ca cel sanatos. La a doua fractura m-am pus pe ganduri, ce se intampla cu copilul meu?
Tot acelas „doctor” mi-a raspuns: – Pai ce nu vedeti ca are ochii albastri?

Din ce cauza am hotarat sa fac publica acesta destainuire? Sper ca orice om, care citeste acest articol isi poate da bine seama, ca eu si astazi ma cutremul la acele amintiri. Insa nu am putut tacea la faptul cand doi doctori de exceptie, doi frati, fiind nevoiti sa opereze cu aceleasi instrumente rudimentare cu care se opera si atunci fac minuni cu mainele lor – fratii Anatol si Nicolae Curca, despre care se poate zice un singur lucru – OMUL SFINTESTE LOCUL!

Azi pot spune cu siguranta, ca nu stiu ce se intampla cu copilul meu, daca nu aparea in acest spital Domnul Curca Anatol, marele doctor si om cu litera MARE.  Dumnealui nu este numai Doctor excelent, este si administrator si sef de echipa minunat. A fost cazul cand dumnealui era plecat si am ramas pe mana echipei din sectie, care s-a purtat extraordinar. Pentru mine este o ocazie speciala sa le aduc multumiri din suflet la toti acesti oameni valorosi si devotati muncii lor in frunte cu fratii Curca!

Aici ajungem iarasi la acele bormasini din filmulet. Da, din pacate cu asa instrumente sunt obligati sa lucreze medicii nostri, dar nu numai de instrumente depinde rezultatul muncii lor, ci de omenia si talentul lor de a folosi acele obiecte pentru a ajunge la rezultate miraculoase. De atitudinea medicului pentru fiecare copil in parte, de felul de a se comporta cu copii, de modul de organizare si cu cata dragoste iti faci munca. Toate aceste lucruri il caracterizeaza pe Domnul Doctor Anatol Curca.

Pe parcursul la cei aproape 20 de ani de cand ne cunoastem (si cunostinta vine de la spital) nu am avut parte decat de un super profesionalism, o atitudine, care de obicei te mobilizeaza cand simti ca nu mai poti, te linisteste cand ai nevoie de incurajare, iti da sperante si niciodata nu refuza o consultatie in plus.
Datorita dumnealui am scapat copilul de la dezastrul ce putea avea loc, cand celalalt medic ne-a trimis acasa cu fractura de sold.
La insistenta mea si la intuitia de mama l-am rugat sa ne dea si dumnealui o consultatie privind starea copilului.

Trebuie sa intelegem ca oamenii deosebiti si talentati cum este Domnul Curca sunt cu totul aparte si in viata.Fiul meu necatand la dureri ma intreba: – Mama de unde stie Domnul Doctor exact cum ma simt eu? Pentru un nestiutor pot parea cel putin stranii intrebarile: – Ce ai simtit cand ai cazut? Peste cateva clipe ti s-a facut somn? Apoi ti s-a facut sete? Asa, deci maine eu va chem urgenta la ora 6.00 dimineata, este urgent nevoie de facut operatie la sold, cand va aduce urgenta sala de operatii va fi pregatita, maine intri in operatie. De cate ori s-au mai intamplat cazuri de fracturi cu copilul meu am apelat numai la Domnul Curca Anatol si de fiecare data am avut parte de o ingrijire profesionista, atenta si fara complicatii. Pot numai sa va zic, ca m-am rugat si ma rog la Domnul pentru sanatatea Domnului Doctor si familiei sale mai mult decat pentru mine. Datorita Dumnealui astazi copilul meu merge sanatos si pot zice ca tot cu ajutorul Dumnealui am trecut cu bine si de problemele psihologice legate de boala lui.Va dati seama ca de-a lungul anilor si la atatea internari am vazut cum lucreaza Doctorul si ce minuni face in sala de operatii, este imposibil de redat miile de cazuri de salvare a miilor de copii, care puteau ramane invalizi pe toata viata. Transplanturi de degete de la picioare la maini, operatii de care nu se apuca nimeni, multi copii salvati de catre dumnealui de la amputare.

O sa relatez numai 2 cazuri, care s-au intamplat cand eram si noi in spital.
Odata am vazut o mama, care se plimba pe coridor ca leul in cusca si o intreb ce se intampla, ca s-o incurajez. Ea imi povesteste, ca doi copii ai ei au ramas singuri acasa in vacanta (din experienta am vazut ca atunci au loc cele mai multe cazuri de traume la copii, cand raman nesupravegheati), jucandu-se cel mare l-a impins pe cel mic si el a vrut sa se impotriveasca proptindu-se cu mana dreapta in sticla de la geamul usii cu sticla de aia grosa de 5 mm. Sticla aia s-a spart si copilul cu forta a trecut cu mana prin cioburie inca atarnate din usa, mana lui ca si cum ar fi trecut prin masina de tocat carne. Cand l-au adus la spital medicul de serviciu a spus ca nu vede alta solutie decat sa-i amputeze mana, erau rupte toate ligamentele, venele, nervii…
Norocul copilului a fost ca Domnul Curca in acea seara a mai ramas dupa servici sa joace sah cu colegii, cand a auzit de cazul dat, a cerut permisiunea de la colegii din tura sa examineze si el copilul, dupa examinare a zis ca se apuca el de operatie.
Abea atunci sora medicala a iesit la mama si i-a spus: – Stati linistita, daca opereaza Domnul Curca nu are cum sa fie rau!
Asa si a fost, copilul a ramas cu mana salvata, dar si functionala!
Alt caz, care pur si simplu m-a lasat fara grai.
Era un salonul nostru un baiat, care nu parea copil, caci avea peste 18 ani. Atunci l-am intrebat ce cauta el in spitalul acesta.
Iata povestea lui. Era din provincie, nu mai tin minte din ce raion. Vara copil fiind se jucau cu alti copii de-a v-ati ascunselea.
El voind sa fie cel mai istet s-a ascuns intr-o masina de mestecat beton, care era pe acolo, dar oprita. Numai ca cineva intre timp a pornit-o, baiatul era cu un picior in ea…. Pana si-au dat seama ce se intampla, pana au oprit-o el avea un picior ca un ciorap plin cu ceva si el clar lesinat. Iarasi norocul lui a fost ca l-au adus imediat la spitalul „V.Ignatenco”, dar si mai mare noroc ca era si Domnul Curca Anatol acolo, caci clar ca nimeni in afara de Dumnealui nu se gandea sa se apuce sa-i salveze piciorul. Nu stiu cate ore a durat operatia, era copil de vreo 9 ani cand s-a intamplat acest epizod, eu va spun din spusele lui. A fost internat la reanimare se pare ca aproape un an de zile, i s-au facut multiple operatii, inclusiv de transplant de piele, dar pana la urma a reusit sa iasa din asta cu piciorul pe care il foloseste, merge fara macar sa schiopateze, unicul lucru era ca piciorul era mai scurt in talpa si era nevoie sa bata botul incaltarii cu ceva ca sa mearga bine. Cand a ajuns la 18 ani si venit timpul inrolarii, necatand la defectul piciorului au vrut sa-l inroleze in armata. Atunci si fiind mai mare, ajuns cumva pe la Chisinau, a simtit nevoie sa vina sa-i multumeasaca Domnului Doctor pentru minunea pe care o facuse cu el.
Cand a intrat intr-o duminica in cabinetul Doctorului, care era de garda, Doctorul ii zice: -aaaaa, Vasile, ce faci? Ia mergi cativa pasi inainte, fa cateva genoflexiuni, asa, ia descalta-te si arata piciorul, deci asta este chestia, trebuie sa mai facem o ultima operatie acum si dupa asta ai scapat de mine complet. Astea au fost cuvintele de intampinare a Doctorului dupa 10 ani de la operatie, cand nu l-a mai vazut si nu a stiut nimic de el. Toate aceste lucruri mi-a povestit baiatul coplesit de emotii, care acum statea internat dupa acea ultima operatie.
Ce asi mai putea spune aici?
Fara nici o umbra de indoiala – asa medici sunt o VALOARE NATIONALA, pe care trebuie s-o pastram si s-o protejam, sa le oferim mediul cel mai performant pentru ca ei sa trateze copii bolnavi pentru ce au pregatirea medicala necesara, dar si Harul de la Dumnezeu pentru a fi asa de talentati cum sunt.
Da, de ani de zile lucreaza cu aceste aparate rudimentare, cele cu care lucrau si cei descrisi de mine in prima parte a povestii, diferenta o face insa atitudinea si sufletul doctorului si dumnealor prelungesc sa munceasa si in aceste conditii pentru ca nu au alta posibilitate de a salva vieti si asi face datoria dupa juramantul lui Hipocrate pe care l-au dat, care deseori pleaca din vacanta, ca s-au plictisit fara spital, ca simt ca nu pot trai departe de cei ce au nevoie de ajutorul lor, care refuza ca multi altii sa pleca din tara, simtind ca lasa orfani toti acei copii ce au nevoie de ajutorul lor.
Cine e de vina in cazul dat, ca isi exercita functiile in felul urmator?
Functionarii, care au obligatia de a asigura medicilor toate conditiile de munca decente!
M-au zdruncinat cuvintele de lauda aduse sie insusi de catre directorul spitalului, Nicolae Starciuc despre cat de bun specialist este el si de cat de bine pregatit este pentru functia sa, pe care se teme sa n-o piarda.
Ma indoiesc ca nu s-ar gasi sute de astfel de specialisti, poate mult mai bine pregatiti decat dansul pentru aceasta functie, dar ma indoiesc amarnic ca s-ar gasi nu sute, macar unitati de astfel de medici ca Domnul Curca Anatol.
L-am vazut cum i-a in brate copiii din salon si ii duce in sala de pansamente, cum vine dimineata in vizita si toti copii il asteapta cu gurile cascate si un respect deosebit, si cum merg ei mai tantosi ca niste cucosei dupa vizita Doctorului care de fiecare data le insufla ca sunt niste barbati puternici si foarte curand o sa treaca toate durerile lor!
Daca alesii nostri nu ar mai primi prime de vacanta de mii de euro, daca ministrii si-ar face datoria, daca directorii de spital ar intelege, ca sunt pusi acolo sa ofere toate conditiile pentru doctori, ca sa poata ei munci cat mai eficient, sa ofere tot ce pot copiilor suferinzi fara asi cauta dreptatea prin salile de judecata, daca toti cei sus pusi si-ar indeplini obligatiunile, fara a instala camere de supraveghere in cabinetele doctorilor, astazi am fi mandri de doctorii nostri adevarati si am sti sa pretuim talentul si daruirea de sine a adevaratilor Doctori!
Inchinaciune si multa sanatate Domnului Curca Anatol si familiei sale si o dedicatie din poemul lui Dumitru Matcovschi .
Sunt sigura ca sunt mii, care ar confirma tot ce am scris eu, daca ar avea posibilitatea!

Dumitru Matcovschi

Am întâlnit un om de omenie,

un om frumos, cu sufletul de toamnă.

M-am bucurat. Pentru că-n veacul nostru

un om de omenie mult înseamnă.
Poemul OAMENI (fragment)